Chinezii de la Huawei lansează un Honor lucios și ieftin
Brandul Honor al celor de la Huawei tinde să devină din ce în ce mai interesant, având în vedere lansările din 2018, iar noul Honor 9N este cea mai recentă dovadă a acestui fapt.
În funcție de piața în care operează, cei de la Huawei fac eforturi să personalizeze anumite terminale din portofoliu și să le lanseze local cu un nume diferit. În cazul noului Honor 9N, acesta este de fapt un Honor 9i lansat prin intermediul operatorului indian Flipkart.
Nu este exclus să-l vedem și în alte piețe din lume, dar, în prima etapă de comercializare, va fi oferit doar în India.
Cât se poate de atrăgător, gadgetul este surprinzător de lucios pe spate datorită utilizării sticlei și nuanțelor inspirate. Are un breton în partea de sus a ecranului destul de apropiat de dimensiunea celui pe care îl întâlnești la iPhone X.
În partea de jos, are o bordură destul de mare, dar se integrează frumos în construicția smartphone-ului.
Honor 9N este construit în jurul unui panou LCD de 5,84 inci cu o rezoluție nativă Full HD+ sau 1080 x 2280 pixeli. Partea de procesare este asigurată de o combinație între un SoC HiSilicon Kirin 659 și o cantiate de 3GB sau 4GB RAM.
Spațiul de stocare este de 32 de GB în cazul în care te rezumi la versiunea cu 3GB RAM, dar sare până la 64 sau 128GB, dacă optezi pentru 4GB RAM. Nu lipsește suportul pentru extinderea spațiului de memorie printr-un card microSD.
În mod previzibil, are două camere principale pe spate. Prima are 13 megapixeli, în timp ce a doua pentru detectarea distanței în cadru se rezumă la 2 megapixeli. Tot pe spate găsești un senzor de amprentă în centrul aparatului.
Ca să te bucuri de selfie-uri de înaltă rezoluție, camera frontală va avea 16 megapixeli. Acumulatorul intern este de 3000 mAh, iar sistemul de operare preinstalat este Android 8.0 Oreo. Prețul de achiziție pentru el începe de la 174 dedolari și ajunge până la 261 de dolari pentru versiunea de top.
Culorile disponibile pentru finisajul de pe spate sunt Lavender Purple, Robin Egg Blue, Sapphire Blue și Midnight Black.